Noutăți

Gașca Zurli, final de turneu ,,Cine e Șeful Casei?”

Gașca Zurli a încheiat weekendul trecut, la Bacău, turneul ,,Cine e Șeful Casei?”, pe scena Teatrului de Vară Radu Beligan. Spectacolul de la Bacău a fost ultimul din turneul organizat de Zurli, cea mai mare companie privată de spectacole pentru copii din România.

Primăvara aceasta s-a auzit în 10 orașe din România întrebarea: ,,Cine este Șeful Casei?”. 2 luni pline, dar extrem de frumoase. Cele 26 spectacole din turneul ,,Șeful Casei” au reușit să fie, de altfel, sold out într-un timp record.

Am cântat și dansat împreună cu mii de părinți cu copii jucăuși, bucuroși și pregătiți de distracție. Peste 13.000 de oameni au aflat ce înseamnă să fii șeful casei, cât de important este să faci lucrurile cu bucurie și cât de esențial este să asculți de nevoile tuuuturor oamenilor dragi. Am trăit alături de voi o avalanșă de emoții, am plâns, am râs, am cântat, am dansat și am trăit fiecare moment din plin. A meritat fiecare kilometru parcurs pentru a vedea zâmbetele de pe chipul vostru și sclipirea din ochi.

,,A fost turneul cu cea mai mare emoție. Bucuria revederii de după pandemie, nerăbdarea de a trăi bucuria în sala de spectacol, explozia de fericire ne-a ținut cu lacrimile in gât la fiecare spectacol. Parca niciodată nu ne-am simțit mai iubiți, mai apreciați, mai doriți. Vă mulțumim oameni dragi. Le mulțumesc sponsorilor fără de care nu am fi putut face acest turneu. Păstram jocul, cartea, cântecele și filmarea de pe YouTube și multe amintiri in inimă”, a declarat Mirela Retegan, fondatorul Zurli.

,,Șeful Casei” este spectacol prin care părinții au experimentat schimbul de roluri, iar copiii au învățat ce înseamnă responsabilitatea. Un joc amuzant care le oferă încredere copiilor. Am venit cu cântece noi, cu coregrafii noi și am făcut în fiecare oraș gălăgie de bucurie. Am văzut mii de oameni energici care au dansat cot la cot cu piticii lor, am făcut mii de poze, iar Tanti Prezentatoarea a semnat peste 800 de cărți. A lăsat în fiecare carte de povești o inimioară, a îmbrățișat mii de copii și a simțit toată iubirea din lume.

Nu puteam face toate acesta fără partenerii și prietenii noștri: Lacalut, Aqua, Hartmann, Nurio, Napolact BIO, Fundația Zurli, Money Gram, Environ. VĂ MULȚUMIM!!!

Aici puteți viziona întreg spectacolul Șeful Casei: https://www.youtube.com/watch?v=0YdW0Oudxlg&t=1576s&ab_channel=ZurliOfficial

Acum pregătim alte întâlniri frumoase! De abia așteptăm să ne revedem!

Despre Gașca Zurli

Gașca Zurli este cea mai îndrăgită trupă pentru copii, din România. Spectacolele și proiectele pe care le derulează au scop educative, promovând ideea de educație prin joc și joacă. Gașca Zurli s-a născut în mintea şi în inima Mirelei Retegan, iar succesul de care se bucură se datorează faptului că Mirela, prin spectacolele create, a transformat educaţia formală într-un spectacol magic al imaginaţiei. A reușit, astfel, să ajungă la inimile copiilor și părinților din România, dar și a românilor din diaspora.

Personajele creionate cu atenție și pasiune de Mirela Retegan, fondatoarea brandului Zurli, sunt iubite de toți copiii, fiecare personaj având câte o caracteristică aparte. Spectacolele pe care Gașca Zurli le produce sunt construite având în vedere valorile pe care le promovează: prietenia, empatia, generozitatea, altruismul, corectitudinea.

Cu peste 1,8 milioane de abonați pe YouTube și 300.000 pe facebook, povestea Găștii Zurli crește în fiecare zi, cu fiecare spectacol jucat, cu fiecare zâmbet pus cu grijă și iubire pe fețele micuților spectatori și pe al Părinților.

Gașca Zurli deține un record la bilete vândute - în medie 55.000 de spectatori pe un turneu. A ajuns în peste 50 de oraşe din România, UK, Ungaria, Franta, Belgia, Italia, Republica Moldova, Danemarca, Germania, Austria, Suedia. Record de săli sold-out în România şi străinătate. Hit-ul AM O CĂSUŢĂ MICĂ le aparţine, iar cântecele Zurli au sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Lumea din spectacolele Gașca Zurli este o magică, plină de bucurii și zâmbete, în care valorile umane care stau la baza creșterii și dezvoltării copiilor se regăsesc în orice cântec, spectacol și poveste.

Galerie foto/video
Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE