Noutăți

Zurli SuperShow revine la București - un spectacol fascinant, creat special pentru copii și familiile lor

Pe 23 august, începând cu ora 10:00, Sala Luceafărul din București se transformă în cel mai frumos spațiu de joacă pentru copii și părinți. Gașca Zurli revine cu Zurli SuperShow, un spectacol fascinant, creat special pentru copii și familiile lor!

Conceput de Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Zurli, acest show interactiv îmbină muzica și dansurile Zurli, susținute de cele mai iubite personaje din România, cu momente pline de umor, aduse de însăși Tura Vura. Copiii și părinții vor fi martorii unei competiții spectaculoase: concursul „Talentul Zurli”, în care îndrăgitele mascote se întrec pentru a câștiga „Microfonul de Aur”.

Surpriza spectacolului vine, bineînțeles, de la Tura Vura! Vrăjitoarea năzdrăvană intră și ea în concurs cu un moment neașteptat, pe cât de caraghios, pe atât de amuzant.

Publicul are un rol esențial! Părinții și copiii din sală vor decide cine merită trofeul – pentru că, la Zurli, distracția înseamnă și implicare!

Pe 23 august, revenim la București cu un spectacol tare drag și plin de voie bună: Zurli SuperShow! Venim cu și mai multă energie, și mai multe surprize, și o explozie de magie Zurli, așa cum doar noi știm să aducem. Ne vedem sâmbătă, la Sala Luceafărul din Centrul Vechi, să cântăm, să râdem și să ne jucăm împreună!” – Maya, prezentatoarea Zurli.

Printre hiturile îndrăgite se vor auzi „Am o căsuță mică”, „A Ram Sam Sam”, „Zboară, zboară Vrăjimăturica”, iar atmosfera va fi întreținută de dansuri și momente haioase, în stilul autentic Zurli.

Biletele și toate detaliile sunt disponibile pe www.zurli.ro/program. Site-ul este actualizat în permanență cu toate spectacolele din țară.

Galerie foto/video

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE