Zurli aduce la Sibiu cel mai nou spectacol și ajunge pentru prima dată în Agnita și Avrig
Spectacolele ”Maya în Lumea Zurli” și ”ZurliBucuria” susținute de una dintre cele mai de succes trupe pentru copii ajung în trei orașe din județul Sibiu, în perioada 8-10 noiembrie. De data aceasta, reprezentațiile vor ajunge fi atât în Sibiu, cât și în orașele Agnita și Avrig iar biletele se vând la tarife cuprinse între 30 și 80 de lei.
”Ce bucurie să mă duc acasă la Ioan Gyuri Pascu. I-am promis ca într-o zi ajung acolo. În weekendul 8-10 noiembrie mai așezăm două orașe noi pe harta Zurli: Agnita și Avrig unde ducem ZurliBucuria și copiii de acolo vor vedea pentru prima oară Mascotele Zurli. Iar la Sibiu, prietenii noștri vor face cunoștință cu Zâna Poveștilor în noul spectacol. Abia aștept să desenez inimioare de iubire pe mânuțele copiilor din Avrig, Agnita și Sibiu”, a transmis Mirela Retegan, fondatoarea Gașca Zurli.
Prima oprire a Caravanei Zurli va fi la Casa de Cultură din Agnita, pe 8 noiembrie, unde vor avea loc două spectacole, de la ora 16:00 și de la ora 18:00.
A doua zi, pe 9 noiembrie, ZurliBucuria va ajunge în Avrig, de la ora 11:00 și de la ora 13:00, la Casa de Cultură.
”Maya în Lumea Zurli” ajunge la Sibiu, pe 10 noiembrie, acolo unde vor fi două spectacole la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, de la ora 11:00 și de la ora 15:00.
”În cadrul acestui spectacol, micii spectatori și părinții lor o vor cunoaște pe Zâna Poveștilor, cel mai nou membru al Universului Zurli. Este o ” zână ghidușă și plină de surprize vine să le creeze copiilor prieteni noi”.
Accesul la spectacole se face pe bază de bilet. Tarifele variază între 30 și 80 de lei, în funcție de locație.
Zurli a pregătit și o surpriză pentru publicul care va fi prezent la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” pe 10 noiembrie. Toți cei care și-au achiziționat bilete la spectacolul ”Maya în Lumea Zurli” intră automat în tombola al cărei premiu este o bicicletă Sprint Bike în valoare de 800 de lei. Câștigătorul va fi extras pe data de 12 noiembrie și va fi anunțat pe www.zurli.ro și pe pagina de Facebook. Regulamentul concursului poate fi consultat AICI.
Spectacolele se vor desfășura conform următorului program:
- Vineri, 8 noiembrie, Agnita, Casa de Cultură, ora 16:00 și ora 18:00
- Sâmbătă, 9 noiembrie, Avrig, Casa de Cultură, ora 11:00 și ora 13:00
- Duminică, 10 noiembrie, Sibiu, Centrul Cultural ”Ion Besoiu”, ora 11:00 și ora 15:00
Biletele pentru toate spectacolele Zurli sunt disponibile aici: https://zurli.ro/program/
CONTACT
Zurli: Alin Dezső, Tel: 0758 648 166
Add PR: Anca Dinu, Tel: 0722 870 000