Zurli Show la Oltenița!
1 Iunie este Ziua Internațională a Copilului! Ce ziceți, în seara de 1 Iunie 2024, de la ora 19.00, ne vedem în Parcul Central din Oltenița? ZurliBucuria cuprinde toată România, așa că v-am pregătit un Zurli Show pe cinste!
Maya, Tanti Prezentatoarea, Fetița Zurli, Supereroul Mulțumesc, Lulu, Truli, Vrăjimăturica, Tura Vura, toți vor veni la voi după ce, în prima parte a zilei, îi vor fi distrat pe copiii din București, la Sala Palatului!
Vreți să cântăm împreună „Am o căsuță mică”? Vreți să răsune în tot parcul: „3,2,1! Să vină muzica!”? Ce bine, și noi vrem!
Tanti Prezentatoarea a făcut cândva o promisiune, aceea ca ZurliBucuria să ajungă în toate orașele României! Până acum, ZurliBucuria a poposit peste tot pe unde și-a propus! Abia așteptăm să vă cunoaștem și pe voie! Iar Bucătărașul Lulu… ei bine, el abia așteaptă să afle ce legume să folosească pentru a găti o delicioasă ciorbă de pește! Peștele este un aliment sănătos și chiar vrea să afle de la voi multe, multe rețete!
Tanti Prezentatoarea a aflat că numele orașului vostru vine de la un loc unde exista multă veselie, se putea mânca bine și se cânta! Se zice că un oltean pe nume Ioniță Popescu ar fi deschis un han, acum peste un secol și jumătate, unde veneau toți negustorii de sare, cereale, cei ce aduceau turme de oi sau cirezi de vite la târg. Își dădeau întâlnire „la Oltean... Niță” – și, uite așa, numele așezării dezvoltate lângă han a devenit „Oltenița”!
Oltenița este un port la Dunăre, iar despre Dunăre știm că izvorăște tocmai din Germania și că traversează mai multe țări și orașe, în ultima parte a cursului său udând teritoriul României! Cursul românesc al Dunării dintre Giurgiu, Oltenița, Călărași și Brăila l-a fascinat atât de mult pe autorul romanelor de aventuri ale copilăriei noastre, scriitorul francez Jules Verne, încât a avut inspirația de a scrie „Pilot pe Dunăre”, o carte apărută în 1908!
Venim și noi pe Dunăre! Venim și noi la voi! Este o ocazie unică să dansăm, să cântăm și să ne simțim bine! Ce ziceți, ne vedem pe 1 Iunie, la ora 19.00, în Parcul Central din Oltenița? Vremea va ține cu noi! Va fi începutul celei mai frumoase veri! Vă așteptăm pe toți, într-un număr cât mai mare, să oferim și să primim ZurliBucurie!