Zeci de familii de gașcă au ajutat ieri la împodobirea bradului Zurli
Duminică după-amiază, în fața sediului Zurli a avut loc împodobirea bradului Zurli, cu decorațiuni aduse de către copiii și părinții de gașcă. Bradul de pe strada Zurli a fost ornat cu globuri colorate, podoabe pictate manual, steluțe strălucitoare, decorațiuni confecționate în familie, dar și desene de Crăciun, toate în stil Zurli.
Alături Mirela Retegan, fondatoarea fenomenului Zurli, au fost Maya și mascotele Magelan, Fetița Zurli și Brăduțul Zurli. Cu toții au fost înconjurați de bucuria copiilor, părinților și bunicilor nerăbdători să vadă aprinderea luminițelor. S-a cântat „Brăduleț, brăduț drăguț”, s-au dansat cele mai îndrăgite dansuri Zurli, iar pentru toți cei prezenți s-au împărțit eugenii, ceai cald și felicitări Zurli.
„A fost foarte emoționant. Fetița mea a desenat un glob și era nerăbdătoare să îl aducă. Ne-am distrat foarte tare și vă mulțumim că ne-ați oferit o astfel de ocazie”, a spus Elena Vasile.
La rândul său, Mihai, un tătic, a mărturisit: „Ați reușit să colorați o zi cenușie pentru noi, oamenii mari. Bucuria celor mici ne-a amintit că viața merge mai departe și că ei sunt principalul motiv pentru fericirea noastră din fiecare zi”.
Aceasta a fost primul brăduț Zurli împodobit integral cu decorațiuni aduse de copii, iar acest eveniment a deschis o nouă tradiție în lumea Zurli. Împodobirea bradului va avea loc anual împreună cu copiii care îndrăgesc personajele Zurli, poveștile Zurli, cântecele Zurli și toate bucuriile Zurli.
Cei care nu au reușit să ajungă ieri la eveniment, trebuie să știe că pot veni oricând în fața sediului Zurli, de pe strada Intrarea Tudor Ștefan 57, să așeze în brad propriul ornament.