TRIPLĂ PREMIERĂ Zurli în Ardeal: ”ZurliBucuria” ajunge pentru prima dată la Huedin și Șimleu Silvaniei, iar la Cluj-Napoca vine, în premieră în Transilvania, cel mai nou membru al familiei Zurli, Zâna Poveștilor, în ”Maya în Lumea Zurli”
TRIPLĂ PREMIERĂ Zurli în Ardeal: ”ZurliBucuria” ajunge pentru prima dată la Huedin și Șimleu Silvaniei,
iar la Cluj-Napoca vine, în premieră în Transilvania, cel mai nou membru al familiei Zurli, Zâna Poveștilor, în ”Maya în Lumea Zurli”
Mirela Retegan: „Fiecare lucru începe cu a fost odată ca niciodată”
”ZurliBucuria”, spectacolul cu care Tanti Prezentatoarea, Maya și personajele Zurli au fost deja în 22 de orașe mici din România, ajunge în Huedin (jud. Cluj) pe 4 octombrie și va avea loc de la ora 16:00, la Casa de Cultură. Două zile mai târziu, pe 6 octombrie, ZurliBucuria cuprinde, pentru prima dată, și Casa de Cultură de la Șimleu Silvaniei (jud. Sălaj). Aici, datorită cererii mari, îndrăgitele personaje vor susține chiar două reprezentații, de la orele 14:00 și 17:00.
Promisiunea celei mai iubite trupe pentru copii din România este ca, până în octombrie 2026, atunci când Zurli va împlini 20 de ani, ZurliBucuria să ajungă în toate cele 269 de orașe din țară, în care nu a fost până acum.
Concurs cu premiu o bicicletă pentru spectatorii din Cluj-Napoca
Între cele două reprezentații, personajele deja cunoscute, alături de o nouă colegă, Zâna Poveștilor, care va urca astfel pe scena Zurli pentru a treia oară, după Constanța și Tulcea, se vor opri la Cluj-Napoca, pe 5 octombrie, unde vor prezenta cel mai nou spectacol, ”Maya în Lumea Zurli”, o poveste despre bine și rău și despre cum să apreciem bucuria fiecărei zile.
Mirela Retegan: „Personajele Zurli s-au născut să țină locul fraților pe care Maya nu i-a avut. Fiecare personaj a venit cu o valoare care a ajutat-o pe Maya să înțeleagă mai ușor lumea din jurul ei. Dar viața nu e perfectă. Binele și răul locuiesc sub același acoperiș. Tura Vura, întruchiparea valorilor negative pe care copiii le întâlnesc în viață, vine în Lumea Zurli și aduce dezordinea. Cum deosebim binele de rău, cum trecem peste o „criză” și cum ne păstrăm bucuria fiecărei zile, aflați în spectacolul Maya în Lumea Zurli”.
Zurli a pregătit și o surpriză pentru publicul clujean care va fi prezent la Casa de Cultură a Studenților pe 5 octombrie. Toți cei care și-au achiziționat bilete la spectacolul ”Maya în Lumea Zurli” intră automat în tombola al cărei premiu este o bicicletă Sprint Bike în valoare de 800 de lei. Câștigătorul va fi extras pe data de 8 octombrie și va fi anunțat pe www.zurli.ro și pe pagina de Facebook. Regulamentul concursului poate fi consultat AICI.
Zâna Poveștilor, o lecție de viață din cărțile cele mai îndrăgite
În cadrul celui mai nou spectacol, ”Maya în Lumea Zurli”, își va face debutul și cel mai nou membru al Universului Zurli, Zâna Poveștilor. Această zână ghidușă și plină de surprize vine să le creeze copiilor prieteni noi. E maestra comunicării, nu doar că știe toate poveștile din lume, pentru că locuiește în cea mai mare bibliotecă din Univers, dar știe și cum să folosească fiecare cuvânt. Valijoara ei e plină de expresii din povești pe care copiii le iubesc și le învață. Ea vine să o ajute pe Maya, iar dialogurile dintre ele sunt presărate de lecții de viață: „Să-ți faci prieteni oameni e cel mai greu. Trebuie sǎ construiți împreună o relație”, „Cu oamenii e cel mai greu. Oamenii te părăsesc, te trădează, oamenii te lasă să-ți faci așteptări și apoi te dezamăgesc… sigur nu vrei niște pisici? Sau căței? E mult mai simplu cu animalele”.
Valorile și emoțiile fundamentale, transformate în personaje în Lumea Zurli
În casa Zurli, fiecare emoție își găsește o cale de exprimare, pentru că Tanti Prezentatoarea, mama Mayei și a tuturor personajelor Zurli, încurajează râsul, vulnerabilitatea, lacrimile de bucurie și curiozitatea. „Cele mai grele lucruri copiii le învață cel mai ușor prin joc și poveste”, e credința cu care Tanti Prezentatoarea, Mirela Retegan, a crescut-o pe Maya și a construit toată Lumea Zurli, iar spectacolele Zurli îi ghidează pe părinți și pe copii într-o călătorie transformatoare, plină de învățăminte.
Întregul concept al spectacolelor Zurli este construit pe baza sentimentelor trăite de copii, dar și de părinții lor. Maya este simbolul prieteniei, iar Fetița Zurli este întruchiparea veseliei. Vrăjimăturica și Buldubuc sunt recunoscuți pentru ordine și curățenie, în timp ce Mulțumesc, Truli și Clopoțel întruchipează curajul, cunoașterea și curiozitatea. În Casa Zurli sunt la loc de cinste și bunătatea (Bucătărașul Zurli), loialitatea (Tashu), onestitatea (Tasha), iertarea (Zâna Bună) și entuziasmul (Yuppi). Dar în viață nu ne întâlnim doar cu sentimente pozitive, astfel că în Lumea Zurli este și Tura Vura (întruchiparea aroganței, lăcomiei, zgârceniei, invidiei și răutății), care vine să aducă dezordinea, dar și să pună într-o și mai intensă lumină valorile frumoase.
Cum deosebim binele de rău, cum trecem peste o „criză” și cum ne păstrăm bucuria fiecărei zile, aflați în spectacolele care se vor desfășura conform următorului program:
- Vineri, 4 octombrie, ora 16:00, Huedin, Casa de Cultură
- Sâmbătă, 5 octombrie, ora 11:00, Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”
- Duminică, 6 octombrie, orele 14:00 și 17:00, Șimleu Silvaniei, Casa de Cultură
Biletele sunt disponibile pe: https://zurli.ro/program/
CONTACT
Zurli
Alin Dezső
Tel: 0771 166 458
Add PR
Anca Dinu
Tel: 0722 870 000