Noutăți

„EU SUNT MAYA” MAYA ȘI MASCOTELE ZURLI

„EU SUNT MAYA” MAYA ȘI MASCOTELE ZURLI

spectacolul care va redescoperi copilul din fiecare!


Este greu să definim copilăria. Este o stare de spirit? Este o vârstă? Este un mod de viață? Este un mod de a gândi?

Evident, Tanti Prezentatoarea, Maya și Mascotele Zurli au găsit răspunsul! Copilăria este câte puțin din toate! De aceea, în ziua de 1 Iunie 2024, la ora 11.00, sunteți așteptați la Sala Palatului, la un eveniment special, parte a legendei Zurli!

Sunt aproape 18 ani de când Zurli este un mod de viață, de gândire, un mod de a simți, de a iubi, de a prețui, de a promova „copilul din noi”!

„Eu sunt Maya” este ceea ce, din punct de vedere cinematografic, ar fi „the story behind the curtain”, adică „povestea din spatele poveștii”, un fel de „how is made” pregătit după o rețetă magică din care nu lipesc buna dispoziție și distracția!

„Eu sunt Maya” aduce „un tribut” ideii de copilărie fiindcă, indiferent că ne numim „generația decrețeilor”, „generația X”, „generația milenialilor” ori „generația Z”, toți am fost copii, unii suntem părinți ori bunici, unchi sau mătuși, retrăim copilăria prin cei care ne sunt alături!

Povestea Zurli s-a născut din dorința unei mame care nu putea fi mereu alături de copilul ei – și care a reușit să fie permanent lângă el, prin personajele create. A fost o idee genială să imaginezi personaje cărora să le transmiți stările tale, sentimentele tale pentru copilul tău.

Un copil simte că, dacă ai creat pentru el un desen, ai pus un mesaj verbal, ai creat un cântecel sau un dans, ai inventat un personaj care, din rutina zilnică, i-a devenit un partener în a descoperi lumea, atunci îi ești alături și când te separă sute sau mii de kilometri distanță!

Astăzi, tot mai mulți copii cresc alături de bunici, părinții fiind departe de ei și încercând să își mențină prezența în sufletul și mintea lor.

Tocmai acest lucru se va petrece la Sala Palatului pe 1 Iunie! Veți afla cum eforturile unei mame de a își face copilul să o simtă aproape au devenit o artă în sine, un spectacol în sine!

1 Iunie este o dată recomandată de SUA și China, preluată de multe state ale lumii, printre care și România. Ideea unei Zile a Copilului datează încă din 1857, dar s-a generalizat în urmă cu aproape un secol, în 1925, când, la Geneva, în Elveția, a fost organizată Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor.

Fiecare dintre noi va deveni mai atent, mai responsabil, mai inventiv, asupra modului în care va relaționa atât cu copiii săi, cât și cu acel „veșnic copil din noi”.

„Eu sunt Maya” & Mascotele Zurli reprezintă un factor declanșator al bunei dispoziții, asigură un tonus bun, cu un efect de excepție asupra construcției psihologice a relației adult-copil, dar și asupra realizării introspecției.

Pe lângă factorul material, care nu poate lipsi din ecuația socială, factorul afectiv, emoțional, reprezintă pilonul construirii relației perfecte între adult și copil. Doar descoperind copilul din tine, reconciliindu-te tu, ca adult, cu acel copil din tine, vei fi cu adevărat puternic și pregătit să îți duci la un „next level” relația pe care o ai cu familia ta, cu un copil care este centrul familiei și al universului tău!

Așadar, dacă vrei să dai o șansă copilului de lângă tine și copilului din tine, vino la spectacolul „Eu sunt Maya” & Mascotele Zurli de la Sala Palatului, 1 Iunie 2024, ora 11.00, Strada Ion Câmpineanu, Nr.28.

Prin Entertix.ro, poți comanda bilete de aici.

Te așteptăm să ne distrăm!




Galerie foto/video

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE