Noutăți

Gașca Zurli a lansat “Bul-bul-bul-du-buc”, cel mai vesel cântec despre spălatul pe mâini

Gașca Zurli a lansat “Bul-bul-bul-du-buc”, un cântec scris de Mirela Retegan în mai puțin de o oră. “Bul-bul-bul-du-buc” a luat naștere în contextul actual, iar de la versuri la linia melodică și, mai apoi, la videoclip a fost doar un pas. Înregistrarea în studio a cântecului și filmarea videoclipului s-au realizat în timp record.

"Am scris cântecul luni. Într-un timp record, ne-am mobilizat toți: colegii mei, Paul Diaconu care a regizat și filmat videoclipul, Mihai Alexandru care ne-a pus la dispoziție studioul. Îi mulțumesc lui Mihai pentru melodie, pentru răbdarea pe care a avut-o cu noi în studio și pentru rapiditatea cu care a răspuns nevoii noastre. Este extraordinat ce s-a întâmplat în doar o săptămână, sunt tare de mândră de colegii mei, s-au comportat ca o adevărată echipă. Am meșterit cea mai veselă surpriză muzicală despre spălatul pe mâini.", a declarat Mirela Retegan.

Cântecul, pe cât de haios, pe atât de educativ, vine în ajutorul părinților, în ideea de a-i învăța pe copii să se spele corect pe mâini. Coregrafia cântecului invită la mișcare, indiferent că ești copil sau adult.

“Bul-bul-bul-du-buc” este cea mai veselă surpriză muzicală, care promovează spălatul pe mâini. Educația copiilor privind regulile de igienă primează, iar Gașca Zurli tocmai asta încearcă să facă, utilizând cele mai importante două instrumente esențiale pentru copii: cântecul și joaca.

Muzica “Bul-bul-bul-du-buc” este semnată de Mihai Alexandru, în interpretarea celor mai iubite personaje românești, iar regia videoclipului este realizată de Paul Diaconu.

În perioada următoare, Gașca Zurli va avea intervenții live, nu doar pe pagina de Facebook, ci și pe canalul de YouTube Zurli.

Gașca Zurli se "mută" în online pentru perioada de vacanță prelungită a copiilor și vine în sprijinul părinților, cu jocuri educative pe care aceștia le pot pune în practică, acasă.

Mirela Retegan, Fetița Zurli și celelalte personaje au pregătit o bogată serie de materiale educative privind igiena personală, dedicate copiilor. Cum și cât de des ne spălăm mâini, cum ne putem proteja și, totodată, cum ne putem bucura de timpul petrecut împreună, în această situație specială.

Galerie foto/video
Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE