Noutăți

Casa Zurli revine cu un nou sezon la Antena 1, din 10 octombrie

Gaşca Zurli, revine la Antena 1 cu cel de-al treilea sezon Casa Zurli, în fiecare duminică, de la ora 09:00.

Tanti Prezentatoarea continuă să găsească soluţii pentru problemele de care părinţii se izbesc zi de zi, transformându-le într-un spectacol magic al imaginaţiei prin toate jocurile, activităţile distractive şi, bineînţeles, celebrele cântecele Zurli.

Printre noutăţile celui de-al treilea sezon se numără jocul „Şeful casei”, o nouă activitate ce presupune luarea unor decizii şi asumarea responsabilităţii lor.

„Sezonul 3 din Casa Zurli vine cu câte o provocare nouă, duminică de duminică. Am inventat un joc pe care sperăm să-l joace și telespectatorii noștri, la ei acasă, împreună cu copiii. Se numește “Șeful casei”. Astfel, în fiecare duminică, alegem un șef și toată lumea respectă felul în care el conduce casa. Cu bune și cu grele. Vrem să-i învățăm pe copii, prin joacă, să înțeleagă mai ușor ce înseamnă luarea unor decizii și asumarea responsabilității lor. Și vrem să-i ajutăm pe părinți să intre în jocul celor mici și, măcar din când în când, o zi, să fie șeful casei altcineva decât mama sau tata. O să vă placă noul sezon, e foarte amuzant, cu foarte multe lecții și pentru copii, și pentru părinți, cu aceeași veselie în cântecele și glumele Găștii Zurli. Suntem fericiți să continuăm această producție și ne bucurăm că am ajuns la sezonul trei din Casa Zurli, la Antena 1!”, a declarat Mirela Retegan.

Şi de această dată, Fetiţa Zurli și prietenii ei din Gașcă, în frunte cu Tanti Prezentatoarea, vor lua joaca foarte în serios şi vor dezbate cele mai des întâlnite probleme în relaţia părinţi – copii, în Casa Zurli. În fiecare duminică, de la ora 09:00, la Antena 1.

Photo credit - Paul Diaconu

Galerie foto/video
Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE