Noutăți

Am plecat să ducem cadourile copiilor din secțiile de oncologie - partea I

Hai să vă povestim un pic despre cum a fost astăzi. Ne-am trezit dis de dimineață, ne-am împărțit pe echipe și am plecat să ducem darurile copiilor din secțiile de oncopediatrie. Echipa Fericire a luat calea vestului, iar echipa Iubire a plecat spre est.

Primele 2 opriri – Constanța și Craiova.

Începem cu Constanța, unde echipa Iubire, formată din Fetița Zurli și Mulțumesc, a lăsat aproape 300 de de pachete în acvariul ( depozitul ) fetelor de la Asociația Dăruiește Aripi, de la Spitalul de Urgență Constanța. Am salutat de la distanță micii pacienți din saloanele spitalului, iar de aici am plecat spre Iași. E drum lung, dar tare ne bucurăm că am reușit să facem toate lucrurile astea pentru copii.

Echipa Fericire s-a oprit azi la Craiova. Etajul 10 al Spitalului de Urgență s-a umplut de cadouri pentru copii. Nu e pentru prima oară când ajungem aici, etajul 10 e un loc al durerii pentru zeci de pitici din zona Olteniei, iar doamna doctor Polixenia Stancu este cea care, de fiecare dată când am venit, ne-a deschis ușa ca să le facem ziua mai frumoasă și să le aducem un strop de bucurie.

Lulu, Truli și Vrăji au lăsat acolo nu doar pachete, ci și gândurile frumoase pe care oamenii le-au transmis pentru cei mici. De la Craiova, Echipa Fericire a pornit, din nou, la drum. Următoarea oprire, Timișoara. Urmează Cluj Napoca și Brașon, apoi se întorc acasă.

Mulțumim Kaufland România! Au fost primii care au spus DA, atunci când le-am povestit despre proiectul acesta frumos. Ne-au oferit suport financiar, produse de igienă și jucării pentru toți copiii. Mulțumim, Dr. Oetker, implicarea voastră este extrem de importantă pentru noi, dar mai ales pentru cei mici. Mulțumim, Edenia Foods, La Vache Qui Rit pentru punguțele cu bunătăți. Mulțumim, prietenilor noștri dela Tedi. Au pus ceva dulce și bun pentru fiecare pitic. Mulțumim, Bioderma, pentru produsele speciale trimise. Mulțumim, Charmony pentru măscuțele vesele făcute special pentru campania noastră. Mulțumim, Vreau Tipar.ro

Noi le mulțumim și prietenilor de la Asociația Little People și Asociația Dăruiește Aripi.

Pachete conțin lucruri de care cei mici au nevoie. De la produsele de igienă, la jucării, alimente și ceva dulce. Dar, mai presus de asta, pachetele conțin toată dragostea noastră. Cam atât pentru azi, dar vă invităm și mâine să parcurgeți cu noi acest traseu al iubirii pentru Copii cu Branule. Vă ținem la curent cu orașele unde ajungem.

Pupici cu sclipici,

G.Z.

Galerie foto/video
Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE