APLICATIA ZURLI

Aucilică Mămăligă! Fetița Zurli îi sparge mingea lui Lulu (episoade noi în aplicația Zurli)

Dacă-i marți, sunt 3 episoade noi în Aplicația Zurli. Astăzi, în cel mai amuzant serial din Aplicația Zurli! ‘Aucilică Mămăligă”, o regăsim pe Fetița Zurli încercând să-și ajute prietenii. Bine, asta e doar în opinia ei, căci, de fapt, tot ce reușește e să încurce oalele si ajunge să strice câteva din lucrurile dragi ale prietenilor ei din Gașca Zurli. Lui Lulu îi rupe cămașa și îi sparge mingea, iar lui Mulțumesc îi distruge cartea de povești.

Ce reacție are Lulu atunci când Fetița Zurli îi sparge mingea? Dar Mulțumesc atunci când îi este distrusă cărticica?

Ce învățăm din toate acțiunile Fetiței Zurli? În primul rând, cum ne putem cere iertare atunci când greșim fără să vrem, cum iertăm și înțelegem că, de cele mai multe ori, putem avea cele mai bune intenții și cu toate astea reușim să îi încurcăm pe cei pe care îi iubim. Învățăm să iertăm și să cerem iertare, să apreciem bunele intenții, dar să conștientizăm dacă acestea sunt bune sau fac rău celor dragi.

În fiecare marți, lansăm câte trei videouri noi în aplicația Zurli! Săptămâna acesta sunt 3 videouri din serialul Aucilică Mămăligă. Puteți viziona toate episoadele apărute până acum, dacă aveți aplicația instalată. Sunt foarte multe alte lucruri interactive, educative și interesante pentru copii, filmulețe pe care le găsiți doar în aplicație. Noup ne place foarte tare, pentru că nu este niciun pic de publicitate acolo, iar din oră în oră facem pauză automat. Iar dacă aveți Aplicația descărcată și activă, vă puteți înscrie și în cel mai tare concurs! O zi cu Gașca Zurli.

Mai jos lăsăm un episod din cele 3 apărute astăzi, ca să vedeți și voi ce-I trece prin cap Fetiței Zurli.

Dacă încă nu ați descărcat-o, vă invităm să o faceți aici - https://linktr.ee/gasca_zurli

Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE