Noutăți

Gașca Zurli a lansat clipul piesei "Bucătărașul Zurli"

Gașca Zurli a lansat azi, în premieră națioanală, videoclipul piesei Bucătărașul Zurli. Lansarea a vut loc în direct, în platoul emisiunii Neatza cu Razvan și Dani, de la Antena 1.

Clipul spune povestea celui mai nou personaj din Gașca Zurli, Bucătărașul Zurli. El este cel care, prin magia ingredientelor sale, reușește să aducă pofta de mâncare tuturor copiilor. Știe trucuri despre cum să-i adune pe cei mici la masă și cum să îi surprindă cu mâncăruri delicioase și sănătoase. Bucătărașul Zurli este aliatul părinților în bucătărie, iar cântecul lui va deveni imnul ce va răsuna din fiecare bucătărie din România.

Versurile poartă semnătura Mirelei Retegan, fondatoarea fenomenului Zurli, care, încă o dată, reușește să-i împrietenească pe copii, cu obiceiurile pe care, în genere, părinții sunt nevoiți să le impună. Muzica este compusă de Cornel Sorian, în studioul său din Londra, iar coordonarea muzicală este realizată de Marius Aștilean.

Cântecul Bucătărașul Zurli face parte din cel mai nou spectacol marca Zurli - "Hai la masă!", cu care cea mai iubită trupă pentru copii, din România, pleacă într-un turneu național, pe 3 octombrie. Videoclipul este realizat de talentata Diana Iacomir, iar filmările au avut loc în București.

Urmărește Gașca Zurli pe Facebook.

Urmărește Gașca Zurli pe Instagram.

Urmărește Gașca Zurli pe YouTube.

Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE