Gașca Zurli

Personajele din Gașca Zurli

Fetița Zurli

Fetița Zurli este cea mai draguță fetiță din lume! Ea e ca orice alt copil! Cel mai mult îi place să cânte și să danseze, să inventeze jocuri, să asculte povești și să mănânce înghețată și să petreacă timp cu prietenii ei și să meargă la gradiniță și să facă multe multe glume și să…e o listă luuungă…! Îi place tare mult gluma cu „aucilică mămăligă”!!

Zâna Bună este preferata ei de aceea nu ratează nicio ocazie pentru a o impresiona cu câte o faptă bună! Prietenia este foarte importantă pentru Fetița Zurli !

Visul ei cel mai mare este să fie prietenă cu toți copiii din lume! Să cânte și să danseze împreună „Am o căsuță mică”!! Spatele drept , burta-n față, nasul în vânt este expresia ei preferată și o va folosi de fiecare dată când începe să organizeze un joc.

Nu te va lăsa să pleci fără o îmbrățișare de iubire și fără să se asigure că ai înțeles de ce trebuie să dai like la pagina ei de facebook… cum de ce? Ca să își îndeplineasca visul!!!

Urmărește-o pe Fetița Zurli pe Facebook.

Urmarește-o pe Fetița Zurli pe Instagram.

Zâna Bună

Zâna Bună este așa cum o visează toți copiii: blondă, înaltă, foarte frumoasă şi îmbrăcată cu o superbă rochie roz. Are pantofi magici şi o baghetă pe care a primit-o în dar de la prietena ei, Zâna Fluturilor. Locuieşte pe o steluţă. E locul perfect: de acolo, vede şi aude tot.

Steluţa ei este magică, vine din Regatul Steluţelor Magice, e fiica Regelui Soare şi a Reginei Lună. Zâna Bună le aminteşte copiilor că fiecare a primit la naştere o steluţă care îi poartă numele şi de care trebuie să aibă grijă! Faptele bune din fiecare zi înseamnă steluţe strălucitoare pe cer! Tot ea îi învaţă pe copii cum să-şi pună dorinţe şi să fie curajoşi. Le oferă în dar câte un bob magic care îi protejează de Tura Vura.

Ştie trucuri, e răbdătoare şi foarte optimistă. Ştie formule magice, îi plac zâmbetele, copiii veseli şi îi face pe cei mici să se simtă întotdeauna apăraţi de cele rele.

Urmărește-o pe Zâna Bună pe Facebook.

Urmărește-o pe Zâna Bună pe Instagram.

Vrăjimăturica

A fost odată ca niciodată, un regat în care totul strălucea de curățenie – Regatul Măturilor. Peste el domneau Regina Mătura și Regele Făraș. Când Regina Mătură a adus-o pe lume o măturică, au numit-o Vrăjimăturica.

Vrăjimăturica are puteri magice, din două mișcări lasă ordine și curățenie în urma ei. Este plină de viață, colorată și este bună prietenă cu Gașca Zurli. Atât de tare i-a îndrăgit pe cei din Gașca, încât i-a transformat în Caveleri ai Curățeniei. Îi place să se joacă cu toți copiii și îi învață pe toți cum să lase curat în urma lor, oriunde s-ar duce, și să își facă singuri ordine la jucării.

Vrăjimăturica știe multe jocuri, dar mai ales știe să transforme curățenia într-o joacă.

Cântă și dansează cu o poftă de viață molipsitoare. Este îndrăgită de toată lumea, iar Fetița Zurli s-a transformat rapid în cea mai bună prietenă a ei. Singura care nu o îndrăgește este caraghioasa de Tura Vura, cea care tot încearcă să o răpească.

Visul Vrăjimăturicii este ca fiecare copil și om mare să învețe să lase curat în urma lor și să iubească ordinea. Vrăjimăturica a venit să-și folosească puterile ei pentru a le aduce aminte copiilor și oamenilor mari cât e de important să traiesti într-o lume curată.

Urmărește-o pe Vrăjimăturica pe Facebook.

Tanti Prezentatoarea

Tanti Prezentatoarea este sufletul Găștii Zurli. Datorită ei, Fetița Zurli, Yuppi, Truli, Clopoțel și Zdrăngănel, Băiețelul Zurli, Tashu, Tasha au învățat ce este prietenia adevărată și care sunt alegerile bune în viață. Dă cele mai multe îmbrățisări și are un zâmbet ca la Hollywood! Îi transmite Zânei Bune toate dorințele copiilor și ea este cea care știe cel mai bine să o pună la punct pe Vrăjitoarea Tura Vura.

Părinții o iubesc, copiii o adoră iar Gașca Zurli merge mai departe pe drumul frumos desenat cu dragoste și entuziasm de Tanti Prezentatoarea. Ea a scris cântecele, ne-a învățat pe toți coregrafiiile și are puterea magică de a ridica o sală întreagă în picioare la cel mai mic semn.

Cum a reușit toate astea? Vă spunem un secret: muncește foarte, foarte mult și doarme câteva ore pe noapte, dar chiar și atunci visează ce mai e de făcut prin minunata lume Zurli.

Urmărește-o pe Tanti Prezentatoarea pe Facebook.

Urmărește-o pe Tanti Prezentatoarea pe blog.

Zdrăngănel

Zdrăngănel este cel mai sportiv băiat din Gașca Zurli. Pentru el, orice zi fără mișcare e o zi pierdută. Zdrăngănel pur și simplu nu are stare: fie că face mișcare prin dans sau prin sport, el este întotdeauna plin de energie și gata de joacă. Pentru că a văzut mulți copii care stau toată ziua în fața televizorului Zdrăngănel s-a hotărât să convingă cât mai mulți copii din România să facă mișcare. El știe că sportul nu numai că poate să le schimbe viața în bine, dar poate fi și foarte amuzant.

Și ca să nu mai lungim vorba, Zdrăngănel vine cu o super propunere pentru prietenii lui din toată România: 10 minute pe zi de mișcare cu veselie pentru fiecare!

Urmărește-l pe Zdrăngănel pe Facebook.

Truli

Truli este cel mai inteligent personaj din Gașca Zurli, nu îi stă mintea o clipă! Are o mare pasiune pentru călătorii și visul lui cel mare e să vadă lumea toată! Are o super răbdare și îi place cel mai mult să îi învețe pe părinți și pe copii joaca adevărată.

Îi plac vacanțele dar îi plac și mașinuțele, are o colecție impresionantă cu care crede că poate să facă chiar turul lumii! Se deghizează cel mai bine în diferite personaje și e o adevărată enciclopedie ambulantă.

Când îl întâlnești te va lăsa mască pentru că te va întreba direct: ȘTIAI CĂ?

Urmărește-l pe Truli pe Facebook.

Clopoțel

Clopoțel este un băiat iubit de toată lumea. Este foarte simpatic, este pus mereu pe şotii și are o problemă cu mâncatul de dimineață pentru că nu se poate hotărî ce să mănânce. Este foarte ordonat, este cel mai elegant îmbrăcat.

Mereu îi provoacă pe prietenii săi la jocul clopoțel, joc la care câștigă mereu, mai puțin când se joacă cu Tanti Prezentatoarea.

Clopoțel pune o mulțime de întrebări și vrea lămuriri la fiecare pas, așa că putem să-l asociem pe clopoțel cu întrebarea: De ce??? Știe o mulțime de ghicitori așa că dacă te întâlnești cu clopoțel și vreți să deveniți super prieteni, roagă-l să-ți spună o ghicitoare.

Dacă îi spui tu o ghicitoare pe care nu o știe, ai câștigat un prieten pe viață!

Urmărește-l pe Clopoțel pe Facebook.

Băiețelul Zurli

Pentru toți băiețeii și tăticii din România, vi-l prezentăm pe Băiețelul Zurli!

Este o grozăvie de băiețel: prietenos, isteț, descurcăreț, e și harnic și glumeț. Îi place să se joace și să meargă pe jos, la plimbare. Nu se teme de nimic, fiindcă este tare curajos. Toată lumea îl îndrăgește.

În Gașca Zurli s-a împrietenit numaidecât cu Clopoțel, cu Zdrăngănel, Truli și Yuppi. Cât este ziua de mare, cei patru prieteni se joacă și descoperă fel și fel de lucruri interesante. Este bun prieten și cu Fetița Zurli și Vrăjimăturica. Iar Zâna Bună, i-a dăruit un loc secret unde să-și țină curajul, buzunarul pantalonilor, în semn de prețuire față de hărnicia de care dă dovadă.

Visul lui este să crească, să fie un om maare, curajos și înțelept.

Urmărește-l pe Băiețelul Zurli pe Facebook.

Yuppi

Yuppi este constructorul din Gașca Zurli priceput la toate. Este foarte, foarte harnic, amuzant și creativ. El își ajută prietenii să construiască jucării și diferite obiecte din tot felul de materiale dar mai ales din materiale reciclabile.

Yuppi iubește la nebunie natura și este fascinat de lucrurile frumoase. Inventiv și distractiv reușește de fiecare dată să-și impresioneze prietenii cu ideile lui. Construcția lui de suflet este „Căsuța animăluțelor de pluș” cu care se mândrește în fiecare spectacol.

Bucuria lui? Să construiasca zâmbete pe chipurile prietenilor lui.

Urmărește-l pe Yuppi pe Facebook.

Vrăjitoarea Tura Vura

Este cea mai caraghioasă vrăjitoare din lume. Spune lucruri neadevărate şi încearcă să-i păcălească pe cei mici cu poveşti în care nu mai crede nimeni.

Declară că zboară pe mătura ei, Vrăjimătura, dar nu reuşeşte decât să o arunce cât colo şi să se lovească cu ea. Se consideră vocea de aur a României şi cea mai mare dansatoare, dar este un antitalent înnăscut. Nu ştie să vorbească deloc corect şi nu îi plac petrecerile, în schimb e pasionată să spargă baloanele şi să strice torturile copiilor.

Se hrăneşte cu ciocolată şi cartofi prăjiţi, nu-i place să se spele şi nu s-a mai pieptănat de 300 de ani.

Urmărește-o pe Tura Vura pe Facebook.

Tashu și Tasha

Tashu și Tasha sunt cei mai buni prieteni ai Găștii Zurli. Cei doi cățeluși sunt plini de viață, iubesc copiii și, dacă ar putea, s-ar juca cât este ziua de lungă cu fiecare copil. Este de ajuns să latre de câteva ori ham-ham-ham și toată lumea se înveselește pe loc. Sunt blănoși, pufoși și au o energie debordantă. Sunt răsfățați și iubiți de copii, de mămici, de tătici, de bunici, de vecini. Singura care nu îi are la suflet este caraghioasa de Tura Vura.

Pe Tashu și Tasha îi găsești și în Magazinul Zurli.

Galerie foto/video
Ai verde la distractie pe canalul nostru de YouTube. Fii primul care asculta cele mai noi cantece cu Gasca Zurli.

Fie ca veselia noastra
sa-ti inunde inboxul

INCHIDE